Programele oferite de noi


sunt interactive,
▪ sunt flexibile, adaptate şi adecvate nevoilor specifice de instruire,
▪ se bazează pe tehnici experienţiale de tipul “learning-by-doing”, pe exersarea muncii în echipă.
▪ se desfăşoară într-o atmosferă destinsă,
▪ stimulează cooperarea, dar şi competiţia,
▪ dezvoltă competenţe, abilitaţi şi atitudini necesare pentru munca în echipă
▪ consolidează relaţiile în cadrul echipei pe termen lung.

Obiective


▪ dezvoltarea unei identităţi puternice a echipei, crearea unui puternic spirit de echipă;
▪ eficientizarea comunicării în interiorul echipei;
▪ dezvoltarea personală a coechipierilor în sensul dobândirii competenţelor şi abilităţilor comunicaţionale, de negociere, de luare a deciziilor şi de rezolvare a problemelor;
▪ ridicarea nivelului de încredere între membrii echipei;
▪ creşterea eficienţei echipei.

Rezultate asteptate


La finalul programului de team-building participanţii vor putea:
▪ să folosească tehnici de comunicare eficientă;
▪ să se autocunoască, să îşi definească propriul rol în cadrul echipei;
▪ să ia iniţiative în cadrul echipei, să se implice mai mult, să aibă o atitudine proactivă;
▪ să participe la luarea deciziilor, să ia decizii optime;
▪ lucreze mai eficient împreună pentru atingerea obiectivelor echipei;
▪ să se cunoască mai bine şi să se susţină reciproc;
▪ să rezolve mai bine problemele personale şi de grup;
▪ să înţeleagă şi să valorifice diferenţele dintre membrii echipei.Conţinutul fiecărui program este personalizat şi adaptat în funcţie de realităţile, nevoile şi aşteptările dvs. Pentru a beneficia de un program cât mai specific şi mai adecvat nevoilor dvs. este necesară o discuţie prealabilă şi parcurgerea următoarelor etape:
▪ identificarea problemelor legate de echipa şi de membrii acesteia, analiza nevoilor de instruire ale angajaţilor dumneavoastră
▪ elaborarea programului şi suportului de training, alegerea locaţiei
▪ desfăşurarea programului
▪ feedback şi evaluare

Seria Negociere si constructie de echipa

Play
previous arrownext arrow
Slider

Cine tine bateriile?

Un exercitiu despre negociere si interdependenta

Materialele necesare :
▪ Pentru fiecare grup de participanti (în numar de 4 –5) o lanterna electrica care poate fi tinuta în cel putin cinci locuri diferite si care functioneaza cu cel putin doua baterii.
▪ Recipiente pentru diferite parti.

Seria Survival

Echipa este pusa intr-o situatie limita din care nu poate iesi decat daca toti membrii ei vor comunica intre ei si daca vor lua cele mai eficace hotarari. Sunt urmarite sinergia si eficacitatea solutiilor grupului.

La încheierea programului

un raport de evaluare

▪ propuneri pentru programe viitoare
▪ CD cu fotografii şi filme care poate fi vizualizat în reţeaua Intranet a organizaţiei dvs.
▪ album cu fotografii

Parteneri

Author

admin@global-marketing.ro
Total post: 20